jumatate de ora mi-a luat sa te vad
lungit peste blocurile din Bucurestii Noi
erai un ochi rosu mare si singur
te miscai incet ca si cum venea seara si cu ea racoarea
iar umbra se lungea dupa oameni ca o limba
si acum cand deschid larg geamul
incepi sa iei din nou forma rotunda
si ne privim unul pe celalalt obositi
iata mana aceasta care se lasa dintr-odata grea
solara de neinchipuit ridicand de pe jos o frunza moarta
ca o frunza moarta mana aceasta a mea ridicandu-se pe sine
si prinzand viata vorbind in soapta
despre sfarsitul zilei mana asta rotunda cu pleoape si culori aspre
pe care trebuie sa o numesc fiindca se micsoreaza
si ma tem
dar tu te ascunzi dupa blocurile negre
si cei care stau acum in ele imbracati in carnea infierbantata
se transforma in clipa asta iau forme vegetale se-ntind dupa caldura
si sunt abur si fac dragoste cu aerul
nu au ochi sa-mi inteleaga teama
